• 893

    Parcul Palas
    0 recenzii

  • Ansamblul PALAS nu este doar un loc pentru cumpărături şi afaceri, ci şi o destinaţie specială de petrecere a timpului liber în natură.

    Amplasată pe spaţiul fostei grădini a Curţii Domneşti, pe atunci în stil oriental, actuala grădină păstrează elemente din timpul amenajărilor făcute de Vasile Lupu, cum ar fi lacul circular şi un ponton închis cu foişor pe locul havuzului din Evul Mediu.

    Axul central al grădinii a fost special gândit pentru a crea o splendidă belvedere Palatului Culturii. Astfel, pentru prima oară, latura sudică a edificiului este pusă în valoare prin vegetaţie în trepte şi căderi de apă. Scările de pe versant, care conduc vizitatorii spre Palatul Culturii, sunt brodate cu balustrade monumentale, din piatră, pentru a completa arhitectura clădirii simbol.

    Peisajul grădinii este completat de fântâni arteziene, piaţete înierbate, spaţii largi de promenadă şi de relaxare.

    Aproximativ 50.000 de arbuşti şi peste 1.000 de copaci compun un veritabil „plămân verde” pentru întregul areal Palas, dar şi pentru vecinătăţi.

    Arborii şi arbuştii au fost special aleşi pentru a crea, în toate componentele grădinii Palas, un spectacol vizual cromatic în cele patru anotimpuri. O bună parte dintre aceştia reprezintă o premieră, nu doar pentru Iaşi, ci pentru regiunea de nord-est, precum Hamamelis, Metasequoia, Liquidambar (sau "arborele de gumă”), Oxydendron, Davidia şi Parotia. Alţi copaci de mari înălţimi sunt castanii, pinii negri austrieci, teii, stejarii roşii, fagii, salcâmii japonezi, carpenii, tisa, brazii, sălciile aurii. Cei cu alură medie sunt arţari de diferite culori, Ginkgo Biloba (dispuşi pe o întreagă alee), molid argintiu, magnolii, peri ornamentali, precum şi stejari piramidali. Printre speciile de arbuşti se numără Berberis, călini, lilieci, mahoni, pini pitici, ienuperi şi Cornus. La baza arborilor şi chiar a arbuştilor, dar şi pe spaţii vaste, au fost plantate flori precum azalee, hortensii, trandafiri, narcise şi crini.

    Şi spaţiile dintre clădirile ansamblului urbanistic Palas sunt decorate cu jardiniere de mari dimensiuni şi locuri de odihnă, iar unele clădiri au acoperişuri cu vegetaţie.

  • Recenzii

    0.0
    (0 recenzii)

    Lasă-ne o recenzie