• 254

    Spitalul Clinic Județean de Urgențe S...
    0 recenzii

  • SPITALUL CLINIC JUDEȚEAN DE URGENȚE “SF. SPIRIDON” din IAȘI este cea mai mare unitate sanitară cu paturi, ca adresabilitate şi complexitate, din Moldova.

    Unitatea sanitară, a fost clasificată în categoria I de competenţă, ceea ce înseamnă că asigură asistenţă medicală la nivel regional, are cel mai înalt nivel de dotare şi angajaţi bine pregătiţi, care pot efectua servicii medicale extrem de complexe.

    În baza OMS 1085-26.10.2012, Spitalul Clinic Județean de Urgențe “Sf. Spiridon” din Iași, este desemnat Unitate Funcţională Regională de Urgenţă.

    Este certificat ISO 9001 din 2008 și, începând cu luna martie 2013, spitalul este acreditat de către Comisia Națională de Acreditare a Spitalelor.

    Are 1.128 de paturi în aproape toate specialităţile medico-chirurgicale, peste 2500 de angajaţi şi funcţionează în regim pavilionar.

    Activitatea din Spitalul Clinic de Urgență “Sf. Spiridon” Iași este structurată pe trei segmente: asistenţă medicală, învăţământ medical universitar şi postuniversitar şi cercetare ştiinţifică medicală.

    Este atestat documentar la 1 ianuarie 1757 și include activitatea a 29 de secții clinice, a Unității de Primire Urgențe (UPU – SMURD, care asigură asistenţa medicală de urgenţă pentru pacienţii critici din toată regiunea de Nord-Est - politraumatisme, arsuri, urgenţe majore medico-chirurgicale, etc.), compartimente pentru examene clinice și paraclinice, Ambulatoriul Integrat de specialitate şi cabinete în toate specialităţile corespunzătoare secţiilor clinice, pentru asigurarea asistenţei medicale a pacienţilor din ambulatoriu.

    Serviciile de spitalizare continuă şi de zi sunt oferite în aproape toate specialităţile medico-chirurgicale: Anestezie-Terapie Intensivă, Cardiologie, Chirurgie generală, Chirurgie orală şi maxilo-facială, Chirurgie plastică şi microchirurgie reconstructivă, Chirurgie vasculară, Chirurgie bariatrică, Dermatovenerologie, Diabet zaharat, nutriţie şi boli metabolice, Endocrinologie, Gastroenterologie, Medicină Internă, Medicina Muncii, Neurologie, Oftalmologie, ORL, Ortopedie-Traumatologie, Hematologie, Alergologie.

    Între Spitalul Clinic de Urgență “Sf. Spiridon”, Iași şi Universitatea de Medicină și Farmacie “Gr. T. Popa” Iași există o relaţie de colaborare deosebită, care îşi are rădăcinile în istoria vieţii medicale ieșene.

    Cu o activitate stiințifică susținută, Spitalul Clinic de Urgență “Sf. Spiridon”, Iași este bază clinică pentru Universitatea de Medicină și Farmacie, pentru învățământul universitar și postuniversitar, fiind centru metodologic pentru regiunile învecinate.

    În spital îşi desfăşoară activitatea cadre medicale cu cea mai înaltă pregătire profesională: medici cadre didactice la Universitatea de Medicină și Farmacie “Gr. T. Popa” Iași cu activitate integrată clinic şi medici din reţeaua Ministerului Sănătăţii, cu recunoaştere naţională şi internaţională a activităţii clinice, de învăţământ şi cercetare ştiinţifică medicală şi cu preocupări de dezvoltare continuă a acesteia.

    Nu întâmplător, în cei peste 250 de ani de existență, Spitalul Clinic de Urgență “Sf. Spiridon” a fost nu doar un furnizor constant de servicii medicale de calitate, ci și un pionier în medicină, cu premiere naționale remarcabile. Profesioniștii de la “Sf. Spiridon” au efectuat în premieră în România primul implant de cristalin, prima colangiografie transparietohepatica, primul drenaj extern percutan, prima ablație laparoscopică a unui chist de ovar, prima sutura laparoscopică a ulcerului perforat și lista ar putea continua.

    Spitalul Clinic de Urgență “Sf. Spiridon” este - prin tradiție, de zeci de ani - un punct de reper de încredere în domeniul sănătății nu doar pentru ieșeni, ci pentru întreaga populație a Moldovei. Beneficiarii serviciilor de asistenţă medicală de urgenţă, preventive şi curative oferite provin din Iași dar și din județele învecinate. Nu în ultimul rand, între beneficiarii serviciilor oferite de unitate se numără studenţii la medicină, precum şi întreg personalul de specialitate medico-sanitar care urmează cursuri de perfecţionare postuniversitară, cursuri de educație medicala continuă.

    Spitalul Clinic de Urgență “Sf. Spiridon” dispune de baza materială, de dotarea și de logistica necesară în orice unitate medicală competitivă. Profesioniștii – medici, asistenți medicali, laboranți, infirmiere etc – sunt cei care schimbă în bine, zi de zi, prin munca lor, viața sutelor de pacienți.

    După un sfert de secol de existență, misiunea Spitalului Clinic de Urgență “Sf. Spiridon” este aceeași:

  • Recenzii

    0.0
    (0 recenzii)

    Lasă-ne o recenzie


  • 254 Creează un Cont Business
    pentru Spitalul Clinic Județean de Urgențe Sfântu Spiridon
    Arrow-right